Spre deosebire de omul pe care propriile sale pasiuni îl colectivizează, rezonabil este omul care manifestă o aversiune la fel de vie faţă de fanatismul prietenilor, ca şi faţă de fanatismul adversarilor – de regulă, oamenii sunt îngăduitori cu fanatismul celor din tabăra lor, deoarece consideră că acesta slujeşte cauza cea bună.
„Este de datoria noastră să ne opunem fanatismului sub orice formă“, ne avertiza Popper, „chiar şi atunci când scopurile sale sunt ireproşabile din punct de vedere etic, dar mai ales atunci când scopurile sale sunt şi ale noastre“. În aceste cuvinte modeste este exprimată, mi se pare, înţelepciunea cea mai profundă a raţionalismului – capacitatea de a denunţa nu numai fanatismul celor cu care suntem în dezacord, ci şi fanatismul celor cu ale căror poziţii ne identificăm, deoarece suntem convinşi că au dreptate. Căci, dacă există o superioritate a civilizaţiei occidentale, atunci e sigur că anume în această generoasă concepţie asupra raţionalităţii e de găsit. Este, poate, lecţia cea mai grăitoare pentru noi, astăzi. (Horia-Roman Patapievici)
