Fixația identitară este toxică. În primul rând, este ranchiunoasă indiferent dacă punctul de referință este etnic („naționalizarea” națiunii), rasial (afurisirea Occidentului alb), a-deist (mai precis, anti-deist) sau oniric (plăsmuirea a tot felul de „minorități”).
Întotdeauna este indicat un țap ispășitor descris cât mai vag și ambiguu, care trebuie tras la răspundere (marginalizat, cenzurat, bagatelizat). Pe de altă parte, fixiștii identitari pozează în avangarda dreptății inhibate de către țapii ispășitori desemnați la fiecare colț de uliță. Fixația identitară mai întâi izolează (pe cei buni însă asupriți, care așteaptă să fie emancipați, de cei răi care i-ar silui pe primii), pentru ca apoi să antagonizeze cu oricine nu este de acord sau nu-și exprimă susținerea.
Ești român? Străinii îți fură țara și aurul dacilor… Ești negru? Albii europeni sau nord-americani trăiesc pe spinarea ta… Ești a-religios? Mai ales creștinii te dușmănesc… Te declari lgbt-ist? Heterosexualii ți-au pus gând rău…
Fixația identitară creionează o persoană umană ancorată tribal într-o particularitate contingentă, care ar cântări mai abitir decât oricare alta sau mai greu decât orice element antropologic validat de experiența înaintașilor, astfel că mai degrabă divizează și încrâncenează decât să aducă armonie în societate.
NB: omul este o ființă spirituală, istorică și biologică complexă, formată prin captarea de la generaţiile anterioare a unui bagaj civilizațional cu rol de busolă morală, instituțională și culturală. Așadar, o ființă concretă, cu o identitate ancorată în realitate, cu obârșii, nevoi și aspirații confirmate antropologic în timp prin încercare, eroare și validare. În orice caz, nici prea imuabil și nici prea fluid precum urlă unii sau alții dintre fixiștii identitari. (Remus Tanasă)