* fragment din Introducere:
Trebuie să admitem că răul este un element permanent în viață, un pol de raportare a acțiunilor noastre. Ar trebui să i ne împotrivim pe măsura posibilităților, dar fără iluzia că suntem în stare să-l eradicăm definitiv și să aducem împărăția omului pe pământ. Orice încercare de acest fel s-ar încheia, fiindcă trebuie să se încheie, cu o catastrofă și s-ar întoarce împotriva intențiilor noastre.
Limitele noastre cognitive, ca și celelalte limite, sunt înscrise în cultură. Înțelegerea culturii înseamnă admiterea unei dimensiuni care ne depășește. Participăm la ea cu prețul efortului solidar ca membri ai unei comunități ce reprezintă mediul nostru de civilizație. Solidaritatea înseamnă înțelegerea dependenței noastre de ceilalți și asumarea obligațiilor care decurg de aici.
Acceptarea semnifică admiterea condiției imperfecte a omului și a limitelor sale. Ea nu atrage după sine acceptarea răului, ci identificarea potențialităților noastre, a provocărilor și obligațiilor pe care putem și ar trebui să ni le asumăm. Acceptarea înseamnă împăcarea cu propriul destin. Ne naștem într-un anumit loc și timp și nu depinde de noi alegerea acestora. Nu este o absurditate, așa cum declarau existențialiștii, ci o sarcină care ne-a fost trasată. (Bronislaw Wildstein)
