Prima formă de patriotism (cea organică) apare din legătura firească între oameni şi între aceştia şi solul pe care vieţuiesc; cuvintele în comun împărtăşite, legăturile din sânul familiei şi cu cei care s-au dus cimentează o solidaritate puternică, cu aspecte pozitive şi negative.
Pozitiv este faptul că omul ştie unde este „centrul lumii”, că dobândeşte un punct în funcţie de care se orientează în spaţiu şi timp. Brâul de la bisericile noastre reproduce pe corpul clădirii hotarul spaţiului sacru, al locului în care s-a deschis „o gură de rai”: locul acela devine centrul vetrei în care se aşază cei care doresc să trăiască laolaltă. Solidaritatea reală şi puternică se înfăptuieşte în jurul spaţiului sacru, iar în lumea noastră laicizată – în jurul spaţiului pe care îl dorim noi sacru (ceea ce nu este acelaşi lucru).
Negativ este faptul că patriotismul organic poate deveni exclusivist şi invada registrul patriotismului organizat: „centrul lumii” devine centru unic şi toţi ceilalţi sunt consideraţi fie fiinţe inferioare (sau „stupid people”, în termeni de politologie), fie duşmani care trebuie suprimaţi. Nu este vorba de fenomene apărute numai pe o treaptă inferioară a conştiinţei umane, de vreme ce patriotismul agresiv se întâlneşte nu numai la spirite gregare, incapabile să gândească în alţi termeni decât în cei care provoacă violenţa, ci şi la spirite rafinate, care îmbină aroganţa cu dispreţul faţă de formele de civilizaţie altfel organizate.
Patriotismul organizat se cristalizează în cercul clasei politice, al conducătorilor şi apare ca program al Statului, tot timpul atent la solidarităţile pe care trebuie să le menţină în cadrul hotarelor politice. Orice putere politică trebuie să se legitimeze şi să creeze solidarităţi. Puterea comunistă a făcut acest lucru falsificând istoria şi creând confuzie, mai ales prin panica permanentă că străinii vor să ne fure „secretele”. Cele două forme de patriotism nu se suprapun, de vreme ce într-un stat coexistă mai multe forme de patriotism organic (cazul minorităţilor), în timp ce patriotismul organizat, propus de către Stat, este unul singur.
Aspectul pozitiv al patriotismului organizat este că dă formă patriotismului organic şi stabileşte, în lumina gândirii clare, legăturile care merită să fie consolidate pentru a asigura unitatea Statului şi deci, existenţa tuturor. Negativ este, ca şi în cazul patriotismului organic, faptul că, pe măsură ce Statul a ocupat un loc tot mai important în viaţa oamenilor, patriotismul organizat a început să domine şi chiar să-l înăbuşe pe cel organic.
(Alexandru Duțu, 𝐿𝑢𝑚𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑛𝑎̆𝑢𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑠̦𝑖 𝑙𝑢𝑚𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑛𝑎𝑓𝑎𝑟𝑎̆, Editurii Universității din București, 2015, pp. 256-257)